Sentimente sincere de nunta

Fiecare dintre noi ne alegem anumite zile pentru a ne îndeplini dorințele. Acesta este și cazul miresei noastre. Ea a hotărât să își surprindă iubitul și să-l facă să înțeleagă cât de mult înseamnă acesta pentru existenta ei. Și-a făcut multe planuri, a urmărit diverse tutoriale și a găsit în cele din urmă videoclipul ideal.  A  apelat în primul rând la un fotojurnalist profesionist de nunta care să noteze și să surprindă fiecare detaliu și la un videograf profesionist. S-a asigurat că totul va merge ca la carte  și a decis să se ocupe puțin și de imaginea sa. A mers la un salon renumit și și-a realizat cel mai frumos machiaj și cea mai frumoasă coafură specifică unei zile de nuntă.  Era  o experiență unică pentru ea și își dorea ca totul să iasă perfect. A venit ziua mult așteptată. Tânăra a mers la biroul iubitului său alături de un cameraman, îmbrăcată extravagant, așa cum și-a dorit toată viața și i-a declarat acestuia toate sentimentele sale. Băiatul a fost foarte surprins și foarte bucuros, totul finalizându-se cu o nuntă ca in povesti.  Nunta a fost un succes, iar ei urmăresc acel film video de nunta de câte ori simt nevoia să se amuze.

 

Image

Nu ezitați niciodată să spuneți ceea ce simțiți, totul se poate termina așa cum ați sperat!

Anunțuri

O nuntă ca-n povești

Vrei o nuntă ca-n povești și si fara stres chiar în perioada pregătirilor?

Logodna tocmai a început și nu știi de unde să pornesti cu organizarea nuntii ?

Toate miresele încep sa se ingrijoreze atunci când trebuie să se apuce aceste pregătiri, însă singura rezolvare la această problemă o reprezintă răbdarea, calmul și limpezimea în gândire.

Image

mire si mireasa fotografiati la cununia civila – sedinta foto in parc

Trebuie să ai în minte mereu că invitații reprezintă un element esențial al nunții, însă dacă nunta nu decurge conform planurilor tale, conform unei povesti de nunta, iar ei încep să te critice, nu trebuie să-i ignori, ci doar să nu pui la suflet tot ceea ce spun.

Ceea ce faci tu, este mult mai important.

Organizarea întregii nunții ar putea deveni un calvar pentru ambii însurăței, dacă își vor încărca gândirea cu prea multe treburi.

De aceste treburi se vor ocupa atât părinții ambilor parteneri, cât și organizatorii de petreceri, fotograful, cavalerul și domnișoara de onoare.

Din punctul nostru de vedere, al echipei fotografilor si cameramanilor de la studiofoto.ro  fotografierea si filmarea nuntii dumneavoastra ar trebui sa fie ultima grija pe care sa o aveti. Apeland la serviciile noastre, aveti garantia unei filmari profesionale de nunta  si a unor fotografii reusite, estetice de arta pentru ilustrarea cu fotografii a albumului de nunta.

Rochia – obiectul care spune totul despre mireasă

Rochia – obiectul care spune totul despre mireasă

Rochia, deși pare un lucru elegant și rafinat, ar putea spune multe despre mireasa care o poartă.

 

Alegerea fotograf de nunta poze nunta poze nunti filmare nunta aparat de fotografiat fotografii

Acei miri speciali care dau valoare unei fotografii de nunta. Acel fotograf nunta care pune in valoare mirii speciali.

Fiecare rochie are povestea ei, sau că fiecare rochie de mireasă are „de spus” o poveste, ambele variante sunt acceptate.

Se știe că fetele în copilărie au îmbrăcat cel puțin de două ori rochia de mireasă a mamei lor, visând încă de pe acea vreme la o nuntă de neuitat, un adevărat basm.

O rochie bine pusă la punct va fi atât de spectaculoasă încât va tăia răsuflarea tuturor invitaților.

Detaliile de eleganță ale rochiei vor fi atât pe placul tău, dar mai ales pe placul celor din jurul tău, punându-ți în valoare calitățile de femeie, iar admirația celor din jur nu va întârzia să apară.

Dacă la începutul articolului spuneam că fiecare rochie are povestea ei, rochia pe care tu ai ales-o va spune în numele tău că ești o femeie puternică, hotărâtă, care știe ce vrei de la viață și că ai puterea să cucerești și să atragi privirile asupra ta ca un magnet.

Detaliile rochiei de mireasa vor face deliciul fotografilor de nunta precum si a cameramanului – videograf de la nunta dumneavoastra. Incepand de la pregatirea si gatitul miresei si pana la detaliile specifice fiecarei rochii, noi, fotografii si cameramanii echipei de la studiofoto.ro suntem pregatiti cu echipament video si aparatura de fotografiat speciala, echipata cu lentile macro, construite tehnic pentru a fotografia si filma detalii, orice poze nunta, obiecte de mici dimensiuni, ce se incadreaza in genul fotografiei de macro.

Indiferent de rochia pe care o alegeti, lumina in care noi fotograful si cameramanul nuntii o vom filma si fotografia, va da o stralucire cu totul aparte acestei minunate vestimentatii de nunta.

Aruncatul buchetului

Unul dintre momentele importante din cadrul nunții este aruncatul buchetului.

Este momentul mult asteptat de domnisoarele de onoare dar si de fotograful nuntii impreuna cu videograful – cameramanul care filmeaza la nunta dumneavoastra.

Moment dificil de ambele tabere… De ce ? pentru ca buchetul in aer ridica anumite probleme ce trebuiesc rezolvate pe de-o parte cu instinct si incordare (tabara fetelor) iar pe de alta parte cu concentrare si intuitie (tabara foto video).

Rezultatele sun mereu spectaculoase, indiferent de tabara cu care tineti, si realizarile noastre, ale cameramanilor si fotografilor de nunta, raman dovezi in imagini vii ale acestui moment inedit.

Cea mai bună alegere ar fi unul înmiresmat cu florile primăverii, scufundat în diferite palete de culori: de la violet și galben (foto) până la albastru și alb.

buchet nunta mireasa fotograf nunta album fotocarte

Mireasa pozand cu buchetul de nunta pentru sedinta foto pictorial, imagini ce vor aparea si in videoclipul filmare nunta si albumul realizat de un fotograf nunta

Însă acest joc de culori rămâne la latitudinea ta să decizi ce culoare ți se potrivește și să te joci cu aceste culori asortându-le.

Aruncatul buchetului face parte dintr-o tradiție veche și le privește îndeosebi pe fetele necăsătorite de la nuntă (domnisoarele de onoare) care se strâng într-un loc pentru a profita de această ocazie. Cea care îl va prinde se va căsători prima.

Buchetul este practic „oglinda” nunții și este considerat un punct de atracție și trebuie musai să se asorteze cu decorațiunile, rochia de mireasă și de ce nu chiar cu temperamentul miresei.

La buchete se mai ține cont și de accesorii, culorile dominante, formele acestora, gradul de florescență și bineînțeles asortarea cu decorul.

Toate aceste detalii (inclusiv aruncatul buchetului) se vor regasi sub forma de amintiri de familie, imagini vii pe care le veti avea intr-un album foto carte de nunta, sub forma de poze nunta, colaje digitale dar si in format digital, fotografii la calitate si rezolutie maxima pe DVD personalizat, cu coperta personalizata.

De asemenea, pe camera video, videograful va surprinde toate aceste detalii si faze inedite de la nunta, rezultand in final un film de nunta in stil cinematografic si un videoclip asemanator unui film, toate pe format full hd, predate pe suport Blu Ray si in conversie DVD.

 

Stiluri de machiaj

Femeile care doresc să devină mirese, se simt mai bine în pielea lor atunci când au parte de un machiaj profesionist, pentru a le nuanța trăsăturile.

Astfel, fardurile trebuie asortate, în funcție de culoarea ochilor tăi, pentru a-i putea pune în valoare și a le da o nuanță specială.

Astfel, o femeie își dorește să fie spectaculoasă în fiecare zi, nu numai atunci când va fi mireasă.

Indiferent dacă este vorba doar o zi obișnuită de muncă sau vrei să ieși într-o seară specială în oraș cu fetele, alegerea fardului care să te avantajeze este esențial.

mireasa la machiaj nunta

Fotografie alb negru de nunta in care razbate un amplu stil retro. Machiajul isi are importanta sa in orice fotografie, dar mai ales in cele de nunta, unde mireasa trebuie sa arate perfect in fata camerelor de filmat si a aparatului de fotografiat.

Iată câteva sfaturi legate de machiaj în funcție de culoarea ochilor tăi

Culoarea complementară a verdelui, este movul, așa că aceasta este nuanța ideală pentru machiaj, indiferent dacă este realizat pentru o ocazie specială sau pentru o zi la birou.

Ochii albaștri sunt evidențiați și mai bine de o codiță făcută cu creionul (ochi de pisică).

Poți folosi o paletă largă de nuanțe, de la nergu la turcoaz sau de la violet la portocaliu.

O linie subțire este ideală pentru un fard de zi, pe când seara este nevoie de una puțin îngroșată.

Pentru a obține un look interesant, este preferabil să aplici nuanțe de violet mai inchis la coada ochiului și mai deschise spre interior și ar fi bine să eviți nuanțele de albastru, la fel și fardurile și creioanele albastre.

De asemenea, despre sfaturi pentru fotografia de nunta in privina machiajului s-au scris carti intregi de specialitate. Noi ne vom limita aici in a spune ca simplitatea este totdeauna o cale sigura si a merge pe varianta clasica reprezinta o alegere cu cele mai putine riscuri din punctul de vedere al imaginilor fotografice de la nunta dumneavoastra dar si al filmarii video.

Pantofii de nuntă

Pantofii sunt meniți să îți poarte pașii spre fericire, reprezintă un accesoriu foarte important pentru ținuta ta din noaptea nunții.

Indiferent de alegere, fie că alegi o pereche de pantofi cu sau fără toc, fie că optezi pentru o pereche de sandale fiindcă nunta are loc în sezonul estival, trebuie să te asiguri că pantofii se potrivesc de minune cu rochia de mireasă și cu accesoriile tale.

cinematografica camere video Alegerea fotograf de nunta fotograf nunta videoclip nunta

pantofi fotografiati intr-un detaliu superb, alaturi de falcurile rochiei de mireasa, pe textura excelenta oferita de structura lemnului vazut intr-o lumina potrivita.

Pantofii de nuntă trebuie să fie foarte comozi, eleganți și … rezistenți întrucât nu ți se mai potrivește povestea Cenușăresei.

Pantofii de mireasădiferă în funcție de brand si model.

Dacă ești în căutarea pantofilor perfecți pentru nuntă și vrei să alegi o culoare anume în principiu, albul, este culoarea de bază, însă poți purta orice model care te face simți bine, care se potrivește personalității tale.

Reprezentand un element important al tinutei miresei, pantofiorii de nunta nu sunt de loc neglijati de catre echipa foto si video ce se va ocupa cu fotografierea si filmarea evenimentului. Detalii fotografice cu pantofii de nunta, detalii cu pantofii si accesoriile mirelui vor fi in primul plan al unui fotograf nunta si al celor ce se ocupa cu filmare nunta pentru evenimentul dumneavoastra.

 

În căutarea buchetului perfect

Pentru ca o nuntă să fie perfectă până-n cel mai mic detaliu, trebuie să ții cont de anumite „reguli” pe care trebuie să le respecți.

În primul rând buchetul trebuie să fie pe măsura mâinii miresei.

www.studiofoto.ro echipamente foto poze nunta fotograf nunta fotograf nunta sedinta foto

Si pentru fotograf si cameraman buchetul de nunta reprezinta o piesa de rezistenta in sedinta foto si pentru videoclipul de nunta, servind ca obiect de decor, obiect pentru mascarea anumitor zone in fotografie si de asemenea pentru echilibrarea cadrului fotografic, facand parte integranta din compozitia esteticii imaginii foto si video.

Dacă buchetul este prea greu sau prea gros, cu siguranță te va incomoda, iar dacă acest buchet nu este pe măsura gusturilor, dar mai ales a mâinilor tale, cu siguranță va fi dificil să-l ții zâmbitoare cu tine toată ziua (și noaptea).

Buchetul este un element cheie, si cu mare pondere in fotografiile de la nunta si filmarea video. Element nelipsit la sedinta foto, buchetul este adeseori folosit de fotografi si cameramani pentru a masca anumite zone din imagine, pentru a echilibra cadrul fotografic si cinematografic, punandu-l in ipostaze care-i depasesc postura de simplu obiect de decor.

Buchetul devine vedeta nuntii in momentul cand mireasa renunta definitiv la el in favoarea unei domnisoare de onoare care este destul de sprintena sa-l prinda din zbor. Rezulta fotografii superbe, instantanee magice de nunta, cadre cinemagografice filmate cu incetinitorul si multe alte imagini reusite ce vor face deliciul mirilor dupa ziua nuntii.

Este esențial ca buchetul să fie pe placul miresei, așa încât alegerea florilor preferate, iar nuanțele florilor să fie în concordanță cu decorul general, dar și cu rochia de mireasă.

Astfel, buchetul ideal de nuntă, va fi cel făcut din florile tale preferate, combinate într-un singur fel, astfel încât să zâmbești de fiecare dată când îl ții în mână sau te uiți la el.